Fata nevazuta a primarului: JOHANNIS ARE O INIMA FOARTE SENSIBILA
A ajuns subiect de dispută naţională. A reuşit să unească majoritatea partidelor, dar numele său a adâncit prăpastia dintre preşedintele Băsescu şi Parlament. Este văzut de mulţi ca soluţia ideală pentru a scoate România din criza economică şi politică în care se află. „Obama al României”, „salvatorul” sau „visul oricărei guvernări” sunt apelativele pe care presa străină şi chiar şi cea românească i le-au adus primarului Sibiului, Klaus Johannis în ultimele zile.
Povestea intrării sale în politică şi cum este văzut de cei care l-au „aruncat”, în urmă cu 10 ani, în aceste domeniu este spusă, pentru Expres Sibian, chiar de către cel „vinovat” de dimensiunea pe care a luat-o, astăzi, Klaus Johannis: preotul evanghelic Hans Klein.
Cariera politică a primarului Klaus Johannis s-a născut undeva la începutul anului 2000. Atunci, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) căuta un om care să intre în lupta pentru fotoliul de primar al Sibiului cu nume grele ale politicii locale de la acea vreme: Ioan Cindrea (PDSR), Mircea Niculescu (CDR), Teodor Ancuţa, Corneliu Bucur (PD) sau Alexandru Olteanu (PNL).
„Vrei...?”
„În 2000 am analizat această problemă în comitetul Forumului. Aveam patru variante, dar au căzut rând pe rând. L-a fost teamă să intre într-o astfel de luptă, când le spuneam că este o treabă serioasă”, rememorează fostul preşedinte al FDGR, Hans Klein. Pe listă era lui Klaus Johannis, şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Eram la şedinţă şi l-am întrebat dacă vrea să candideze. A părut indiferent în primul moment”, povesteşte „seniorul” FDGR. Apoi, după o discuţie serioasă, le-a promis şefilor FDGR că va răspunde în maxim două săptămâni care este poziţia sa.„După o săptămână, mergeam împreună spre casă, şi atunci mi-a spus că este de acord. De aici înainte, el a fost locomotiva, a tras Forumul după el”.
18 iunie 2000
În alegeri a plecat cel mult cu şansa a parta, pentru că nu era cunoscut sibienilor decât foarte puţin. Avea însă un atu pe care contracandidaţii săi nu l-au luat în seamă: etnia germană. Rezultatul a fost că a ieşit pe primul loc chiar din primul tur, la o diferenţă de peste 6500 de voturi faţă de Ioan Cindrea. În seara de 18 iunie 2000 s-a născut, practic, cel care ar putea fi primul premier dat de Sibiu. În finala cu Cindrea a obţinut mai mult decât dublul numărului de voturi: 46286 faţă de 20616. Din acel moment a început adevărata urcare a lui Johanni: alte două madate obţinute cu aproape 90% din voturile sibienilor, iar acum, cel mai dorit posibil prim-ministru.
„E foarte chibzuit”
Povestirea lui Hans Klein despre Klaus Johannis continuă, şi ea face trecerea către momentul actual. „Nu ştiu dacă a fost ambiţios, şi nici acum nu ştiu asta. Cred că el se prezintă dacă este chemat, dacă vede undeva o lacună şi crede că poate să rezolve ceva. Este important să fie dorit undeva. Nici domnului Crin Antonescu nu i-a spus că vrea să fie prim-ministru, cu i-a spus că este dispus să discute. El analizează foarte strict problema, face evaluări foarte clare: vede ce poate, ce nu poate, ce este în perspectiva lui şi ce nu este. E foarte chibzuit”.
„Lanternă, pentru primul pas”
Imaginea pe care şi-a creat-o Johannis este a unui om calculat, chiar rece, uneori. Vorbeşte puţin, dar la obiect. Are însă şi o altă faţă, pe care o cunosc puţini. În primul rând, este un om foarte religios. „În inima lui, foarte greu pătrunzi. El se poate proteja, iar acesta este un dar foarte mare pentru un conducător, pentru că altfel poţi fi sugrumat de problemele oamenilor. Are o inimă foarte, foarte fină. Este foarte sensibil la anumite probleme, dar nu le arată. Dar, dacă îl cunoşti mai bine, dai de o inimă foarte sensibilă. El percepe absolut totul ce este în cadrul său, de aceea este foarte chibzuit. Gândeşte mult mai mult decât o arată”, dezvăluie Hans Klein. Acesta a expus şi un moment deosebit, petrecut în dimineaţa zilei în care Klaus Johannis a plecat spre Bucureşti pentru a negocia cu liderii partidelor, poziţia sa de posibil prim-ministru. „M-a chemat la el şi ne-am sfătuit puţin. I-am arătat un text din Biblie, pentru că este religios, ceea ce ar putea să vrea Dumnezeu de la el, pentru ţară, pentru ridicarea oamenilor, să le dea o speranţă. Ce vrea Dumnezeu! Eu l-am sfătuit să facă primul pas care este cerut de la el, pentru că Dumnezeu nu ne dă un far mare pentru un drum lung, ci doar o lanternă pentru primul pas. Asta i-am spus”.
Ordine cu bucureştenii
Hans Klein recunoaşte că nu s-a gândit că Johannis ar putea ajunge vreodată să conducă un guvern, dar are încredere totală în capacităţine lui. „E un manager înnăscut. Acesta este darul lui. N-am crezut că va fi vreodată prim-ministru, dar am impresia că darul lui de management îl va ajuta. El ştie să sorteze lucrurile importante şi cele mai puţin importante, are o viziune foarte clară şi merge înainte fără abatere. Şi e întotdeauna pregătit foarte bine pentru ceea ce face”. Şi mai are o calitate esenţială, în opinia lui Klein. „Este un om fidel. Dacă a început pe un drum, rămâne pe el, nu se abate. Şi, dacă s-a înţeles cu cineva, rămâne aşa. Este fidel, credincios. Eu cred că poate da şi bucureştenilor, în ministere, o ţinută”, explică Klein.
Croit să fie prim-ministru
În afară de Klein, şi cei doi viceprimari îl consideră pe Klaus Johannis potrivit pentru funcţia de prim-ministru. „Principala calitate este aceea că este foarte responsabil. Dacă spune un cuvânt, va sta drept pentru ceea ce spune. E o calitate pe care eu o apreciez foarte mult, pentru că în ziua de astăzi, mulţi nici pentru ceea ce semnează nu mai recunosc. Klaus Johannis nu va retracta niciodată dacă a spus ceva”, spune Astrid Fodor. „Vicele” de la FDGR îi laudă şi calităţile de lider. „Deşi este o personalitate puternică – şi în general despre personalităţile puternice se spune că nu pot lucra în echipă – el lucrează foarte bine. Este un lider înnăscut. Ştie să-l motiveze pe fiecare membru al echipei. Are o minte extrem de organizată, logică şi clară. Îşi stabilşte întotdeauna obiective şi căile prin care poate ajunge la ele. Într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă, obiectivul acela se atinge. Postul de prim-ministru este croit pe măsura sa”, crede Fodor.
Aceasta recunoaşte, însă, că i-ar părea rău ca Johannis să plece de la Primărie. „Sibiul are proiecte şi se va dezvolta în continuare, mai are multe de făcut aici. Dar, cred că la un moment dat, cineva trebuie să îşi asume o responsabilitate, iar când pui în balanţă un oraş şi ţara, ţara are prioritate”, consideră Astrid Fodor.
De partea cealată, liberalul Virgil Popa îl consideră pe Klaus Johannis drept o persoană exigentă. „E o persoană cu exigenţe mari. Prin personalitatea sa puternică a imprimat administraţeiei locale un trend şi un nivel foarte ridicat. Este o persoană care cere foarte mult, dar care ştie şi posibilităţile”, îşi caracterizează Popa, şeful.
Autor: Teodor BOANTĂ
Data adaugarii: 27.10.2009
Vizualizari: 703
abp(06.12.2009 04:01) Acest articol ar trebui să citească fiecare cetăţean în România, ca să înţeleagă cine est dl. Johannis şi ce şansă aşteaptă pe România.
Îi urez dl. Johannis şi României mult succes!
abp(06.12.2009 04:05) acum inca o data:
Acest articol ar trebui sa citeasca fiecare cetatean în Romania, ca sa inteleaga cine est dl. Johannis si ce sanss asteapta pe Romania.
Ii urez dl. Johannis şi Romaniei mult succes!
lalimaus(09.12.2009 06:38) Obama al Romaniei?
Nu contesta nimeni ca a realizat mult,dar va rog nu mai exagerati!